Piramida Conștiinței

 

Elaborat de dr. David Hawkins folosind kinesiologia pentru a măsura nivelul vibrațional al ființelor umane. Fiecare nivel de conștiință corespunde cu anumite comportamente și percepții umane despre Viață și Divinitate. Numerele acestei scări reprezintă corelări logaritmice( adică frecvențe vibraționale măsurabile pe o scară care crește până la puterea a 10 a) ale nivelurilor de conștiință umană și corespondentul acesteia in realitate.

Dr.Hawkins spune că in acest moment 78% din populația lumii se afla sub nivelul 200 . Capacitatea distructivă a acestei largi majorități face ca întreaga umanitate sa fie ținută la un nivel foarte scăzut al conștiinței, dar încep sa se evidențieze si persoane care ajung la nivelul 600, astfel reușind sa contrabalanseze negativitatea a 10 milioane de oameni care se afla sub 200.

Nivelul 200 corespunde unei energii vibraționale de 40 Mhz, astfel trebuie să ne ferim de vibrații scazute ,mai mici de 40 Mhz,care contribuie la o stare de rău și nefericire.

Nivelul 500 este energia IUBIRII, care este greu de atins deoarece egoul nostru își are rădăcinile în corpul nostru fizic și nu în cel spiritual, care se manifesta atunci când ajungem la nivelul 500. Acesta este un  nivel către trecerea înspre domeniul spiritualității, este o lume non-lineara și lipsită de forme. Geniile care au trăit pe Pământ și se plasau pe nivelul 499: Aristotel, Hipatia, Newton,Freud,Marie Curie, Einstein.

Nivelul de conștiință a unei persoane rămâne neschimbat pe parcursul vieții deoarece este înconjurat de câmpuri de energie specifice ce nu se schimba în general, decât dacă intervine o auto conștientizare din partea persoanei care începe să se schimbe radical și să treacă către niveluri de conștiință superioare dacă își dorește acest lucru.

Descrierea nivelurilor de conștiință.

ILUMINAREA  – 700 – 1000 -este cel mai înalt nivel al conștiinței umane . Personaje : Isus, Budha, Krishna, etc.

PACEA  – 600 – 700 – se obține prin abandon complet Creatorului. Este un nivel al liniștii și nemișcării minții în care se reunește atingerea unor revelații constante . Este trăit ca perfecțiune , extaz , lipsă de efort și unitate. Este descrisă ca o răspândire de Lumină sau Iluminare .

FERICIREA  – 540 – 600 –  nivel atins de sfinți și persoane avansate la nivel spiritual. Pentru ei , dragostea devine necondiționată atrăgând mulțumire și fericire constanta. Nici o tragedie sau eveniment nu poate să destabilizeze persoana care trăiește la acest nivel de conștiință . Ei par sa inspire si să îi infuzeze pe cei din jurul lor. Viața lor este în completa armonie cu dorința divină si fructele acelei armonii sunt exprimate în Fericirea cu care aceste persoane trăiesc pe Pământ . La 540 se descoperă Sinele, predomină sentimentul realizării de sine și independență.

ÎNȚELEGEREA  – 400-500  – fac parte oamenii pentru care setea de cunoaștere este de nestăvilit , sunt oameni care activează în domeniul științei , medicinei . Acești oameni au nevoie să analizeze și să vadă viața și experiențele lor din exterior , dar au și momente în care nu reușesc sa separe subiectivul de obiectiv reușind să rateze esența și astfel să-și producă blocaje care nu le permit trecerea către un nivel mai înalt de conștiința. La 400 – rațiunea , a vedea lucrurile abstract, a conceptualizării , a fi obiectivi , decizii rapide și corecte .

IERTAREA  – 350 -400  – Dacă curajul reprezintă conștientizarea faptului că tu însuți ești sursa experiențelor vieții tale, aici este nivelul unde conștientizezi că tu devii Creatorul acestor experiențe. Este momentul în care reușești să-ți trezești potențialul prin acțiune , începi să-ți pui idealuri și autodepășire trecând de limitări pe care le ai din trecut. Este momentul când realizezi că poți prelua controlul asupra vieții tale . Cei care trăiesc pe acest nivel de vibrație duc la bun sfârșit orice lucru început și nu au frică de nimic. Deci 350 = acceptarea – energie calmă, armonioasă, conectată.

OPTIMISMUL  – 310- 350 –oamenii din jurul tău care sunt mereu optimiști , ei văd viața ca pe o mare imensă de posibilități , nu se complac în situații și nu se plâng , se străduiesc să dea tot ce e mai bun și au o voință de fier . Deci 310 – găsim bunăvoința – prietenoasă, utilă, ajută la supraviețuire.

NEUTRALITATEA / ÎNCREDEREA   –  250 – 310 – este nivelul flexibilității . Să fii neutru înseamnă să nu fii atașat de rezultatele întâmplărilor . La acest nivel, omul este mulțumit cu viața sa și cu situația sa și nu pare sa aibă destulă motivație pentru auto-îmbunătățire și evoluție . Realizează posibilitățile dar nu face sacrificiile necesare pentru a ajunge la un nivel mai înalt . Promovează un mod de viață confortabil , liber de emotivitate . Nu este critică și nici competitivă.

CURAJUL   – 200 -250 – este nivelul împuternicirii . La acest nivel omul nu mai ia energie vitală de la cei din jurul său , înțelege că nu are nevoie de condiții externe pentru a-și desfășura viața în mod optim , își dă seama că el singur este responsabil  pentru eșecul sau succesul său sau pentru propria evoluție și pentru tot ceea ce i se întâmplă. Este faptul de ceea ce ne face umani , conștientizarea faptului că putem alege ce fel de răspuns dăm în fața unui stimul venit din exterior. Se marchează trecerea de la energia negativă la energia pozitivă  – la o testare kinesiologica, sub 200  mușchiul se relaxează la stimulii negativi și peste 200 stimulii pozitivi vor face mușchiul să se contracte .

MANDRIA  – 175 – 200 – este nivelul în care este majoritatea umanității ajung să se simtă bine numai dacă au atins faima – sentiment fals- pozitiv pentru că aceasta stare de bine depinde de condițiile externe . De asemenea este sursa rasismului , naționalismului , fanatismului religios .

FURIA  – 150 – 175 – dorințele neîmplinite duc către furie si frustrare . La 150 mania -iritabilă , aprigă , amenințări , atac – îți arăt eu  ție .

DORINTA  – 125 – 150 – este un factor motivant  care poate provoca  schimbarea dar poate avea și un efect invers , acela de a înrobi apetitul individului . Se regăsește dorința de căutare a câștigului , plăcerii ( niciodată satisfăcută ) , tânjește după ceva .

FRICA   – 100 -125  – specific oamenilor care trăiesc sub regimuri dictatoriale sau cei care sunt implicați în relații abuzive . Aici se manifestă paranoia , neîncrederea , suspiciunea , defensivitatea , senzația ca toata lumea vrea să-ți facă rău .

AMĂRĂCIUNEA  – 75 – 100 – nivelul în care în anumite etape ale vieții trecem prin tragedii care ne fac să ne simțim nefericiți și nu reușim să ieșim din aceasta stare , trăind apoi în constante sentimente de regret și remușcări. Astfel simți ca toate oportunitățile te-au ocolit și te simți o persoana ratată. La 100 se găsește și Teama – evitantă, defensivă, posesivă, geloasă, neliniștită, vigilentă.

APATIA  – 50 – 75 – este nivelul disperării, al lipsei de speranță , este predominant pentru oamenii fără adăpost sau care trăiesc în sărăcie. Aceasta persoana aflată pe acest nivel a abdicat de la situația sa curentă și se simte incapabil să facă ceva pentru sine sau pentru cei din jurul său. Se manifesta prin lipsa de speranță, imobilizare, sărăcie, sintagma -nu pot- (nivelul 50 ) sau suferință prin neajutorare, disperare, pierderea cuiva, regretul, separare, tristețe , sentimentul de a se simți un ratat.

VINA  – 30 – 50 – caracterizat de sentimentul de joasă stimă de sine și inabilitatea de a-i ierta pe ceilalți. 30 – vina – dorința de a pedepsi, masochism, remușcare, accidente, afecțiuni psihosomatice , ideea persistentă de – este vina mea – .

RUȘINEA  – sub 30 – emoția predominantă pe acest nivel este umilință . Caracterizează persoane abuzate sexual , persoane cu multe gânduri de suicid . Umilința, ostracizare, cruzime față de sine si de ceilalți.

In cartea sa , dr.Hawkins spune că RENUNȚAREA este calea cea mai sigură către realizarea de sine deplină. Renunțarea la atașamentele față de existența ta curentă de viață. În linia cu ideea că – suntem conectați cu toții la nivel energetic, iar o vibrație superioară ( precum cea a iubirii ) are un efect puternic asupra unei vibrații inferioare ( precum teama) în momentul în care ajungem să recunoaștem negativitatea pe care am moștenit-o odată cu condiția noastră umană, doar în acel moment reușim să renunțăm la negativitate și să ne eliberam de ea. La nivel energetic fiecare conștiință individuală este conectată la conștiința colectivă, prin urmare , vindecarea personală duce la apariția vindecării colective, schimbându-ne pe noi, schimbăm lumea, deci atașamentul este cauza primară a suferinței .

Mintea, cu gândurile ei, este stimulată de sentimente, iar fiecare sentiment este un cumul al multor mii de gânduri, toate aceste sentimente pot bloca dezvoltarea spirituală și a conștiinței, precum și succesul în numeroasele aspecte ale vieții .

Beneficiile renunțării :

  • Eliminarea emoțiilor reprimate, tulburările fizice si psihosomatice ,se ameliorează si adesea dispar cu desăvârșire atunci când o persoana recurge constant la renunțare
  • Diminuarea anxietății si a emoțiilor negative care are ca efect sporirea vitalității ,energiei, prezenței si stării de bine
  • Renunțând la sentimentele negative , treptat se înmulțesc sentimentele pozitive ce au ca efect îmbunătățirea rapidă a tuturor relațiilor umane, sporește capacitatea de a iubi, se reduc conflictele cu ceilalți, se diminuează vinovăția, descrește agresivitatea și comportamentul ostil
  • Intuitiv știm ca undeva in interiorul nostru se afla răspunsurile de care avem nevoie, iar pentru a primi răspunsurile este absolut necesar sa identificăm problema. În noi se ascunde un învățător interior.

Mecanismul renunțării

Purtăm în noi un imens rezervor de sentimente, atitudini și convingeri negative care s-au acumulat in timp, iar această presiune acumulată a sentimentelor da naștere gândurilor , iar aceasta presiune ne face nefericiți. Astfel, pentru a reduce această presiune este necesar să abordăm renunțarea.

Tonalitatea sentimentelor organizează gândurile si memoria- gândurile sunt arhivate in baza de date a memoriei in diferitele nuanțe ale sentimentelor asociate cu gândurile respective. De aceea atunci când renunțam sau abandonam un sentiment, ne eliberăm si de toate gândurile care i se asociază. Se poate renunța la orice sentiment și la toate sentimentele într-o clipa, in orice moment sau loc și acest lucru se poate realiza încontinuu și fără efort. Sentimentele pe care decidem să le suprimăm sau să le reprimăm sunt in acord cu programele conștiente pe care le purtam in interiorul nostru ca urmare a convențiilor sociale si a educației primite in familie.

Conștientizarea unui sentiment, a-l lasă sa-și facă apariția, a-l trăi si a-l lăsa să urmeze cursul fără a dori sa schimbați nimic la el si fără a face nimic în privința acestuia. A-l lăsa sa existe si să vă concentrați pe energia din spatele său înseamnă a renunța la criticism si a va da seama că este doar un sentiment. Acceptați-l si renunțați de a-l schimba în vreun fel, deoarece opunerea de rezistența este aceea care face ca sentimentul să dureze.

Deci, sentimentele sunt de fapt programe de supraviețuire pe care mintea le consideră necesare, iar tehnica de renunțare demontează treptat aceste programe. Când începeți sa renunțați la sentimente , ignorați toate gândurile care vă vin în minte si concentrați-vă asupra sentimentului respectiv, nu a gândurilor. Se poate întâmpla ca un sentiment la care am renunțat să revină sau continuă să se manifeste , asta înseamnă că au mai rămas urme din el la care trebuie sa renunțăm. Pe măsură ce devenim tot mai conștienți de martorul schimbător din interiorul nostru, începeți să vă identificați cu acel nivel al conștiinței, treptat deveniți mai mult martor .Sentimentele sunt create de Ego , acel colecționar de programe pe care mintea le consideră , in mod greșit ,necesare pentru supraviețuire. Atunci când se renunță la ceva complet, acest -ceva- dispare din câmpul conștientei, renunțarea la sentimentele negative înseamnă demontarea Ego-ului care vă opune rezistentă  cu orice prilej. În timpul renunțării , nu ajută cu nimic -să ne gândim- la tehnica în sine ci este mai bine sa acționăm, căci până la urmă se va vedea că toate gândurile înseamnă de fapt opunerea de rezistență.

În interiorul nostru dar și în afara conștiinței, sălășluiește adevărul că „deja știm tot ceea ce avem nevoie să știm”.

Totul este energie, fie pozitivă ,fie negativă.

Calea cea mai rapidă de a se urca pe scară este de a spune adevărul atât noua înșine cât și celorlalți.

Pe harta Conștiinței, chakrele calibrează așa :

                                               -chakra coroanei vibrează la 600

                                                -al 3 lea ochi vibrează la 525

                                                -chakra gâtului ……………350

                                                -chakra inimii ……………..505

                                                -chakra plexului solar……….275

                                                -chakra sacrală sau a splinei…..275

                                                -chakra bazală sau a rădăcinii ….200

                Depresia, disperarea si melancolia sunt asociate meridianului ficatului.

Fiecare sentiment negativ afectează un organ al corpului și cu trecerea timpului, organul se îmbolnăvește si poate chiar încetează să mai funcționeze. Asupra sentimentului se poate interveni dacă acceptăm mai întâi că el exista fără a i se opune rezistență sau a-i condamna existența, abia după aceea se începe golirea sentimentului de energia pe care o conține, lăsându-l să fie doar ceea ce este  până își epuizează toată energia. Dacă ați renunțat în totalitate la un anumit sentiment, eliberându-vă de acesta, toate gândurile asociate lui vor fi dispărut fără urmă la rândul lor, fiind înlocuite de un gând generalizator care va expedia rapid chestiunea în cauză. În cazul încărcăturii excesive este recomandabil utilizarea conștientă a lor putând fi redusă prin împărtășirea ei cu prietenii apropiați sau cu mentorii voștri , astfel prin simpla împărtășire a sentimentului, o parte din energia din spatele sentimentului se diminuează, sau altele : evadarea la evenimente sociale , film, TV, etc. Când sentimentul s-a diminuat în cantitate și intensitate este bine să începi să renunți la aspectele mai puțin importante ale situației și nu la întreaga situație și emoția care o însoțește . Pe măsura ce se renunță la aspectele banale, evenimentul principal devine din ce in ce mai puțin apăsător. Se poate descompune întregul complex emoțional prin scurtarea duratei de acțiune la nivel intelectual. Astfel oamenii pot experimenta bucuria din prezent in momentul în care nu mai trăiesc in trecut cu regrete si teama de viitor – evenimentele cu încărcătura emoțională și întâmplările traumatice se modifica simțitor si vor fi vindecate dacă li se atribuie un nou înțeles, înțelegând că în orice experiență de viață ,oricât de tragică, se ascunde o lecție . Când descoperim și recunoaștem acest dar ascuns, are loc vindecarea.

Carl Jung a ajuns la concluzia că inconștient există un impuls latent către unitate, completitudine și realizarea Sinelui, iar inconștientul va folosi, va născoci căile și mijloacele de a face să se manifeste  toate acestea, chiar dacă sunt traumatizante pentru mintea conștientă. Umbra o constituie toate gândurile , sentimentele si conceptele despre noi înșine, pe care le-am reprimat și cu care nu dorim să ne confruntam. Atunci când un aspect este conștientizat , recunoscut și apoi se renunță la el, acesta nu ne mai conduce in mod conștient, odată ce umbra a fost recunoscută ,își pierde puterea.

                Lumea nu ne poate vedea decât cum ne vedem noi înșine.

Din iertarea de sine ,vine și iertarea celorlalți ,și eliberarea de vină ,de vinovăție. Din recunoașterea a cine suntem noi cu adevărat se naște dorința de a căuta ceea ce este înălțător.

                Ce înseamnă SĂ DEVENIM CONȘTIENȚI ?

 Înseamnă să începem să căutam noi înșine adevărul în loc să permitem orbește să fim programați, fie din exterior, fie de o voce din minte care încearcă să diminueze și să devalorizeze, concentrându-se asupra a tot ceea ce este slab și neajutorat. Calea de ieșire este de a pune totul sub semnul întrebării. Gândurile pot fi privite cu obiectivitate , astfel că ele având origini din copilăria timpurie, in educația data de părinți, familie, profesori, precum și în frânturile de informație pe care le-am cules de la colegii de joacă, cărți, biserică sau înregistrările automate ale simțurilor noastre. Avem libertatea de a alege să renunțăm sau să nu renunțăm la sentimentele noastre – de exemplu atunci când ne învinuim, ne transformăm în victime inocente, iar partea adversă devine elementul negativ, astfel noi alegem să ne învinuim. Astfel, una dintre legile conștiinței afirmă : suntem supuși influenței unui gând sau convingeri negative numai dacă acceptăm in mod conștient că acesta ne vizează pe noi. Sinele nostru Superior, despre care putem spune că este sinteza sentimentelor noastre cele mai înalte, dispune de capacități infinite și poate crea cadrul necesar apariției oportunităților. Putem să ne iertăm pe noi înșine pentru că atunci când s-a manifestat încărcătura emoțională din trecut, nu am știut cum să acționăm, datorită faptului că minții inconștiente îi este necunoscut conceptul de timp, putem alege orice moment din prezent pentru a vindeca un eveniment din trecut. Lumea este dispusă de a ne exploata naivitatea și să profite de latura duală din noi pentru a ne inocula cu toate vanitățile și fricile sale. Pentru a exemplifica mai bine, recomand vizionarea filmului INSIDE OUT ( CU SUSUL IN JOS).

                APATIA ȘI DEPRESIA ( NIVEL 50 )

Apatia înseamnă convingerea că NU POT. Că nu putem face nimic în situația în care ne aflăm și că nimeni nu ne poate ajuta. Înseamnă lipsa de speranța și neputința. O mare parte din populația lumii funcționează la nivelul apatiei. Cei mai mulți „nu pot” înseamnă mai degrabă nu vreau. Dincolo de ele se ascunde o teama, iar când aceasta iese la suprafață și renunțăm la ea, devenim conștienți că ne dorim de fapt să dăm curs exact lucrului de care ne temem.

Mânia duce la luarea deciziei de a face ceva în legătură cu ce ne-a împiedicat realizările din trecut. Acceptarea ne duce la eliberarea de opunerea de rezistență, care mai înainte luase forma temerii , apatiei și mâniei. Odată cu altruismul vin și momentele de pace .

                SUFERINȚA ( NIVEL 75 )

Cei mai mulți dintre noi purtam în interior multă suferință reprimată. Daca permitem acestui sentiment să se manifeste, în loc să-l suprimăm, și să fie lăsat în voia sa, putem trece repede de la suferință la acceptare. Trebuie să toleram o suferință copleșitoare pentru vreo 10-20 minute, după care sentimentul respectiv va dispărea cu desăvârșire. Dacă însă îi opunem rezistență, el se va manifesta în continuare ani de zile.

Exista o RUGACIUNE A SENINATATII :

 Doamne dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba. Și înțelepciunea de a putea face diferența.

Cu cât atașamentul resimțit față de ceea ce se afla în afara noastră este mai mare, cu atât nivelul fricii și a vulnerabilității noastre la pierdere este mai mare. Cu cât oferim mai multă iubire, cu atât suntem mai puțin vulnerabili la suferință și pierdere și să căutăm ceva de care să ne atașăm. Când găsim sursa fericirii noastre în interior, devenim imuni la pierderile din lumea exterioară. Buddha, acum 2000 ani , observa că la baza întregii suferințe umane stau dorința și atașamentul. Iubirea este automat atrasă către persoana care o manifestă.

FRICA (NIVEL 100 )

Îngrijorarea este o stare de teamă permanenta, iar paranoia reprezintă apogeul acesteia. Ceea ce credem tinde să se manifeste. Orice gând pe care îl păstrăm în minte în mod constant și pe care îl hrănim constant cu energie, tinde să se manifeste în viața noastră în forma în care a fost ținut în minte. Teama naște gânduri pline de teama, reținând mai mult timp în minte gândurile de teama , cu atât evenimentul de care ne temem va avea șanse mai mari de a se produce, ceea ce ne va întări teama. O vibrație superioară, precum iubirea , are un efect vindecător asupra unei vibrații inferioare cum ar fi teama. Deci, teama se vindecă prin iubire. Sfinții și vindecătorii iluminați  au putere de vindecare  datorită intensei vibrații de iubire pe care aceștia o emana, aceasta putere este transmisa prin intermediul gândurilor pline de iubire. Nivelurile superioare de conștiință sunt ele însele capabile să-i vindece, să-i transforme și să-i ilumineze pe ceilalți. Isus Christos a spus că prin credință deținem cu toții, in noi, puterea de a vindeca. Redescoperind puterea din interiorul nostru redescoperim adevăratul izvor al fericirii.

Carl Jung prin -inconștientul colectiv- arată că tot ceea ce vrem să recunoaștem despre propria persoană se găsește acolo. În realitate, singura problema, o constituie recunoașterea prezenței acestor gânduri și impulsuri în noi înșine , recunoscându-le, acestea sunt reduse la tăcere și odată reduse la tăcere, nu ne mai conduc din inconștient. Nevoia de a câștiga aprobarea altor persoane este prezentă în mintea noastră precum o continuă iluzie, ne identificam cu opiniile celorlalți încât ajungem să le considerăm a fi propriile noastre opinii despre noi înșine. Carl Jung -inconștientul colectiv- spunea că toți avem aceste gânduri și fantezii, iar mintea inconștientă gândește în noțiuni vulgare , brutale și necioplite, iar simțul umorului ar fi util. Cu cât reținem în noi mai multa teamă, cu atât vom atrage mai multe situații care să stârnească acest tip de  emoții în viața noastră.

Teama este aceea care ne face să ne îmbolnăvim, iar vinovăția dezlănțuie eșecul în toate aspectele vieții noastre. Ceea ce numim vinovăție, este o formă particulară de teama. Pe măsură ce pătrundem în interiorul ființei noastre și dăm la o parte iluzie după iluzie, falsitate după falsitate, program negativ după program negativ, conștientizarea devine din ce in ce mai ușoară. Conștientizăm din ce în ce mai intens prezența iubirii. Adevărul despre cine suntem ne va face liberi. Nu suntem răi, ci doar neștiutori. Pe măsură ce ne eliberăm de teama pornită din vinovăție și de energia care o însoțește, vom constata că afecțiunile fizice și simptomele acestora încep să dispară. Ușurarea de sub povara vinovăției este însoțită de redeșteptarea energiei vitale și de restaurarea senzației de bine și a stării de sănătate fizica.

                DORINȚA ( NIVEL 125 )

Când ne aflăm sub influența dorinței, deja nu mai suntem liberi. Atunci când dorința ne controlează , ne conduce , ne înrobește și ne duce de nas, înseamnă literalmente că nu am ceea ce îmi doresc și în general o dorință arzătoare ne împiedică să obținem ceea ce ne dorim. Dacă spunem că dorim ceva, afirmăm de fapt că lucrul respectiv nu este al nostru, atunci punem o distanță psihică între noi și ceea ce ne dorim. Imposibilul devine posibil atunci când renunțăm la dorință complet, iar aceasta se întâmplă pentru că „a dori” se așază în calea lui „a primi” și se finalizează cu teama de a nu obține ceea ce ne-am dorit. Renunțând la dorință, ne situam într-o stare de mai mare libertate și reușim ca ceea ce alegem să se manifeste fără efort în viața noastră. Doar ne alegem obiectivul în locul dorinței, îl vizualizăm cu iubire și-l lăsăm să se întâmple știind că este ceva ce deja ne aparține . Pe măsură ce renunțăm la dorințe , vom începe să vedem cum ceea ce am ales, va intra în viața noastră într-un mod aproape magic.

CEEA CE GÂNDIM, TINDE SĂ SE MANIFESTE

Identificând obiectivele (dorințele) și renunțând la îndeplinirea lor, ajutăm inconștientul să ne dea ceea ce considerăm noi înșine că merităm. Pe măsură ce ne eliberam și renunțăm la a opune rezistență deschiderii spre ceilalți, încrederii, iubirii și credinței, inconștientul va începe să ne aranjeze automat circumstanțele vieții astfel încât abundența să se reverse în viața noastră.

La nivelurile inferioare este important ceea ce avem, iar ceea ce avem este ceea ce ne-am dorit și prețuim ceea ce posedăm. Trecând la o nouă condiție socială, la un nivel superior, ceea ce facem în lumea reală constituie temeiul călătoriei noastre și devine mai important ceea ce suntem. Astfel oamenii ne caută compania nu pentru ceea ce avem, nu pentru ceea ce facem și pentru modul în care ne-a etichetat societatea, ci pentru ceea ce am devenit. Acum suntem descriși ca o persoană nemaipomenită, ca cineva pe care ceilalți trebuie neapărat sa-l întâlnească. Nivelul de a fi are cea mai multa putere și energie, în comparație cu nivelurile de a avea și a face.

Mintea are tendința de a nu-și recunoaște propria putere și de a o proiecta asupra a altceva din aceasta lume. Suntem cu toții ființe puternice care ne ignoram propria putere, am negat-o, iar acum, din vinovăție și pentru că ne consideram neînsemnați, o proiectam asupra altora. Majoritatea lucrurilor care ni se întâmplă în decursul vieții sunt rezultatul unei decizii pe care am luat-o în trecut, în mod conștient sau fără să ne dăm seama, să ne analizăm deciziile trecute dacă ne examinam viața și reluam firul evenimentelor în sensul opus.

MÂNIA ( NIVEL 150 )

Mânia reprimată este o energie care dacă nu este recunoscută și prelucrată, va avea efecte nocive asupra stării de sănătate și a evoluției în general, astfel lucrând cu ea ne poate inspira să acționăm cu forțe noi și să facem o treaba mai bună. Mânia dispare atunci când ne eliberam de teamă. O altă sursă de mânie este mândria noastră personală care alimentează și face să se manifeste mânia.

Persoanele din viața noastră sunt ca niște oglinzi- acestea reflectă înspre noi ceea ce nu am reușit să recunoaștem în noi înșine, ne obligă să privim înspre ceea ce trebuie luat în considerare pentru a înțelege că facem ceva greșit, deoarece la nivel inferior Sinele devine meschin și nu cunoaște căi mai bune, că nu observă alternativa și anume aceea de a schimba o situație prin libera noastră alegere.

Comportamentul altora față de noi poartă întotdeauna un dar ascuns- unul din marile secrete ale unei relații îl constituie recunoașterea meritelor, astfel putem trai bucuria de a fi generoși cu ceilalți ca pe o recompensă în sine. Astfel, efortul pe care îl facem în beneficiul altor persoane, le privim ca pe niște daruri. Dacă acest dar apare ca negativ , el conține întotdeauna ceva care ni se adresează și poate fi un semnal pentru ca noi să devenim mai conștienți. Când avem impresia că trebuie să acuzam persoana cealaltă pentru că a greșit pentru a justifica faptul că o părăsim, ar trebuie să ne gândim * CE DIN NOI A DUS LA ACEASTĂ SITUAȚIE ? CE DIN CELALALT SE REGASEȘTE LA MINE? * .

Ceea ce vrem, dorim și insistăm să obținem din partea unei alte persoane este resimțit de aceasta ca o presiune, făcând-o să reacționeze cu rezistență, să opună rezistenta- când încetăm să-i presam pe ceilalți cu așteptările pe care le avem de la ei , cream premisele unui răspuns pozitiv și spontan din partea lor. Obținem ceea ce ne dorim numai în momentul în care încetam să insistăm sa-l obținem.

Migrenele, artrita și hipertensiunea sunt exemple frecvente de furie cronica reprimată, aceste simptome se ameliorează pe măsură ce oamenii învață să se elibereze de mânia din interiorul lor prin iertarea lor și a altora  ce aduce vindecarea inimii lor. Pe alții furia îi omoară, pe cei furioși și nicidecum pe cel numit inamicul.

Indignarea morală este susținută de vanitate și mândrie- efortul depus de a-i transforma în prieteni pe oamenii pe care îi considerăm dușmani conduce la obținerea unei recompense interioare tradusă prin pace interioară.

Tehnica renunțării ne eliberează de ținerea unei evidențe a *greșelilor* comise față de propria persoană. Mândria ne limitează , nu ne eliberează.

MÂNDRIA ( NIVEL 175 )

Mândria este fundamental distrugătoare, este lipsită de iubire.

Auto conștientizarea autenticei valori personale se caracterizează prin absența atitudinii defensive, astfel o persoana modestă nu poate fi umilită deoarece este imună, nevulnerabilă datorită renunțării la mândrie câștigând siguranța interioară și stima de sine pentru că s-a eliberat de mândrie și infatuare.

Orgoliul intelectual duce la ignoranță iar cel spiritual constituie principalul obstacol în calea evoluției și maturizării spirituale. Orgoliul religios, prin autoidentificarea cu cei drepți și convingerea că ne aflăm pe *singura cale adevărată* stă la baza războaielor îngrozitoare (vezi inchiziția). Sentimentul arogant că deținem toate răspunsurile ne blochează tuturor evoluția și dezvoltarea spirituală.

Când suntem mândri de bunurile pe care le posedăm sau de acțiunile anumitor organizații cu care ne identificăm, ne simțim obligați să le apărăm, astfel mândria poate duce la certuri nesfârșite, conflicte și tot felul de nenorociri.

Mândria înseamnă întotdeauna și pierderea liniștii sufletești. Nu contează atât de mult ceea ce posedăm ci modul în care deținem aceste posesiuni, cum le încadrăm în conștiința noastră și semnificația pe care le-o dăm. Posesivitatea și atașamentul apar ca urmare a orgoliului și de aceea, atașamentul este o cauză potențială a suferinței pentru că dă naștere la teama de pierdere.

Ca și antidot al mândriei este RECUNOSTINTA – dacă suntem recunoscători pentru ce am primit sau realizat datorită talentelor pe care ni le-a dăruit Dumnezeu și prin încercările la care am fost supuși, atunci ne vom simți liniștiți și vom fi invulnerabili la durere.

Examinându-ne viața retrospectiv, vom observa ca fiecare *greșeală* de-a noastră s-a bazat pe o opinie, iar când ne vom analiza aceste opinii vom vedea că celor care le dăm o anumită valoare sunt emoțiile, care ne împiedică să ne recunoaștem limitele și să acceptam sprijinul necesar depășirii acestora. Ne vom da seama că tot acest obstacol se datorează mândriei. Renunțând la mândrie, apare ajutorul de care avem nevoie pentru soluționarea problemelor cu care ne confruntăm. Renunțarea la mândrie într-un domeniu, deschide ușa de dincolo unde se află tot ceea ce este benefic pentru noi. Cu cât avem mai multă forță interioară, cu atât devenim mai flexibili și suntem mai deschiși la tot ceea ce este benefic.

CURAJUL ( NIVEL 200 – 249 )

Apare CUNOAȘTEREA , care duce la sentimentul ca *eu pot*. Este vorba totodată de curajul renunțării, curajul de a ne analiza și gestiona sentimentele, curajul de a face față temerii, curajul de a nu ne mai simți rușinați, ceea ce duce la creșterea respectului de sine (stimei de sine) și trezește respectul celorlalți. Se conștientizează faptul că modul în care trăim îi influențează pozitiv sau negativ pe cei din jurul nostru . Avem libertatea și capacitatea de a alege, de a ne pune in locul altora și suntem preocupați de sentimentele celorlalți , ca și de bunăstarea lor generală. La acest nivel devine posibilă conștientizarea spirituală în care conștiința sporită are adesea ca efect relevarea interioară a căutătorului; apar momente de înțelegere intuitivă. Acesta este nivelul conștiinței cel mai potrivit pentru a analiza și a ne elibera de încă și mai multe sentimente negative. Se manifestă dorința de autodezvoltare, apar perioade bruște de calm desăvârșit și liniște sufleteasca în care simțim o mai mare claritate, înțelegere și avem o senzitivitate crescută la frumusețe ; începem să presimțim că exista în noi ceva despre care nu aveam înainte. Începem să înțelegem că rezultatele pe care le vizualizăm au tendința să se manifeste .

ACCEPTAREA ( NIVEL 350 – 399 )

Emblema acestui nivel este asumarea responsabilității pentru conștiința noastră, înțelegând că este mai important ceea ce devenim și nu ceea ce avem sau facem. Nu mai suntem preocupați de judecățile moralizatoare de bine și de rău, atenția se mută pe fericirea și bunăstarea noastră și a altora ; se manifestă și o scădere a preocupării față de *a face* și o creștere a atenției asupra calității firii de sine, a perfecționării capacitații noastre interioare de a fi iubitori și de a ne îngriji de noi și de alții. Acceptând, ne putem bucura de experiența armoniei, putând să-i ajutăm pe alții fără a trai cu acel sentiment de sacrificiu de sine.

IUBIREA ( NIVEL 500 – 539)

La nivelul Iubirii suntem generoși, inimoși, plini de afecțiune, statornici și iertători.

Ceea ce susținem în alții, susținem de fapt în noi înșine. Iubirea este un mod de a fi care transformă totul în jurul nostru prin radiația acelei energii. Este energia care transfigurează orice situație în tăcere și înțelegem că *ego-ul* este limitat și nicidecum *rău*.

Suntem recunoscători pentru fiecare act de bunătate din partea altora, pentru afecțiunea lor față de noi, pentru grija pe care ne-o poartă, pentru că se gândesc la noi. La nivel fizic, datorită unei stări mentale pozitive persistente, bolile fizice se rezolvă de la sine, în mod automat, iar cele care persistă și care nu răspund la tratament sunt boli karmice sau cu semnificație spirituală importantă.

Înțelegerea intuitiva înlocuiește treptat *gândirea* care începe sa dispară (* gânditul* si procesele sale mentale sunt înlocuite cu *știutul* intuitiv și spontan).  

Renunțarea, continuă să ne ofere experiența stării iubirii necondiționate, care calibrează persoana la 540 și care este foarte rara ; apare numai la 0,04% din populația lumii. Iubirea necondiționată este iubirea care nu așteaptă nimic de la alții, îi iubim indiferent cum sunt ei, pentru că iubirea deschide inima. Mintea gândește și se împotrivește, dar inima știe și continuă. Noi suntem doar canalele iubirii, nu originea ei. Progresul spiritual este rezultatul Grației, nu rezultatul eforturilor noastre personale.

Disponibilitatea și dorința de a ierta este o cheie către transformarea iubirii în iubire necondiționată. Renunțând, ne eliberam pe noi înșine, de fapt, de emoțiile de joasă frecvență care ne epuizează mai devreme sau mai târziu dacă ne păstram în această stare, ele fiind asociate cu acumularea de energie negativă în centrii energetici ai corpului, numiți chakre.

PACEA ( NIVEL 600 – 699 )

La acest nivel dispare orice conflict, dizolvăm starea de victimă a lumii, deoarece am reușit să întrezărim adevărul despre ea și despre ce suntem noi cu adevărat ; îngrijorările fizice își pierd orice importanță.

Denumim o persoană care a atins aceasta stare de pace ca *iluminată* și spunem că este într-o stare de Grație. Ea poate fi un învățător spiritual avansat, un sfânt sau un înțelept. Dacă am fost în prezenta unui mare învățător care iradiază aceasta energie, nu vom mai trăi niciodată la fel deoarece am preluat vibrația, pacea și starea completă de renunțare. Transmiterea tăcuta a acestei stări este nonverbală, este un fenomen energetic care nu depinde de logică sau de limbaj. Evoluția noastră în atingerea acestei iubiri înalte sau a păcii se răsfrânge asupra întregii omeniri, acea persoană devenind o prezență salvatoare în lume prin încorporarea acelei energii înalte în aura noastră, în funcționarea creierului nostru și în întreaga ființă.

La acest nivel gândurile sunt foarte puternice, lipsite de dorință și tind să se manifeste cu rapiditate prin sincronicitate. Stările foarte înalte de conștiință se petrec spontan și neașteptat și tind să se repete și să persiste pe durate din ce în ce mai mari. Odată experimentată o astfel de stare, intenția de a o face să devină permanentă apare automat.

Dorina,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Secured By miniOrange